Dimineaţă, ora 13:45, dormi ca coiu’ supt pewla, o arzi pă zgomot nazal şi ombilical dar băloasă da lângă tine nu îndrăzneşte să-ţi
fută o palmă unsă cu menstruaţie peste chipul tău ghebos spre a
creea disconfort şi totodată trezire.
Sună telefonul, speriat te întorci să răspunzi.
Zlobozul uscat rămas pe chilot şi lipit de carici te jenează.
Te mănâncă în cur şi-n cap în acelaşi timp.
Te scarpini la coae.
Răspunzi.
O voce calmă cu accent unguresc îţi spune:
– Ce fa‘ ghebos? Dai o freptura?
După juma de ora de “nu dau, dau“, închizi telefonul şi dai.
Te pregăteşti să ieşi, tzaranucuaudi e în drum spre tine.
O voce îţi spune în continuu să nu faci ce faci dar tu faci şi vocea ia foc. O laşi să ardă.
Ai ieşit, tzaranucuaudi te-a balotat, priveşti pă geam cum trece peisajele pă lângă tine.
Îţi spui în gând că e corect ce ai făcut, că eşti bărbat dă ia decizii singur.
Ajungi la birt, comanzi masă sănătoasă să fie calitate la stomac.
Mănânci cu gură închisă că ai maniere.
O voce calmă îţi spune în continuu că eşti ratat şi că ce faci nu e bine.
Decizi s-o ignori şi ceri nota.
Nota vine.
Lovelele pleacă după card.
Eşti satul.
Tzaranulcuaudi decide că gata.
Plecaţi.
Te balotează în afară capitalei.
Între timp ai colectact un extintor pentru ca să stingi vocea dă ardea.
O stingi.
Totul e bine. N-ai fost plecat nicăieri. Era doar cum ar fi fost dacă.