Era o zi frumoasă de vară dar era iarnă și 16 ianuarie. Ceața îmi dădea în parbriz că elementul de calorifer în dintii lu mă-ta atunci când gătește carnea de vită “well done” lu’ tactu la prânz.
Cert era faptul că drumul nu mă ducea doar înainte ci și în alte sensuri. Zis și făcut….mă îndrept către și pretind că voi ajunge în timp util să-mi duc copilul la unitatea de învățământ.
Prost în spate la prost că să evităm clișeul de bară la bară, groapă, șanț, canal fără capac, claxoane și alte zemuri sărite din gurile unora către mașinile celorlalți. Fenomenul agreat de toți bucureștenii și restul de 70% veniți de pe alte meleaguri, personal, îmi provoacă o stare de să mă fut în el de primar, de oraș, de consiliu local și de alte egg-zeme ce continuă să călăuzească acest mirific popor.
Trec pe lângă niște gunoiaie de oameni care fumează în mășină cu geamurile închise, pe lângă cele două utilaje ale primăriei și cei 6 oameni care, conform edilului, vor termina proiectul Prelungirea Ghencea în cel mult 2 ani, pe lângă imbecilii care semnalizează stânga/dreapta pe drum cu prioritate și mă înjură că nu fac și eu același lucru și mă îndrept viguros cu viteza întâia spre școală.
Îmi las copilul lângă instituție, fiind convins că se duce degeaba, pentru că, la ce nivel este învățământul în România, are și sens să-ți duci copilul la școală și plec înjurând….De ce pewla mea începe școală la 8? când se șție limpede și clar că până la ora 10 creierul uman este conservă…. De ce pewla mea tocmai am făcut 2.9 km în 47 de minute și acum probabil o să fac același timp înapoi? PATRUZECI ȘI ȘAPTE DE MINUTE PENTRU 2.9 km. Păi să nu-ți iau morții în pewla eu ție? DA, tie!